Misiune

 

Noi, cei ce punem bazele Partidului Nostru, suntem cetățeni responsabili care ne-am născut în  anii €˜70, €˜80 și €˜90 ai secolului trecut, am copilărit în comunism, am fost martorii simulacrului de revoluție și ai iluziei democratice servite timp de un sfert de secol drept "€œtranzitie”. Noi, fondatorii Partidului Nostru, am hotărât, pentru români și România, pentru destinul nostru democratic, să punem capăt modului în care se face politică și administrație în țara noastră, am decis să acționăm politic pentru democrație, cetățean și Stat. 
   
Opțiunea politicムpe care o asumăƒm și susținem privește sistemul de valori democratice care au în centrul lor cetăƒteanul, cu drepturile și libertăƒtile sale, capabil sムse afirme prin însusirile, competențele și eforturile sale într-o lume concurentialăƒ, bazatムpe egalitatea de șanse, justiție socialăƒ, drepturi și libertăƒti ale omului, solidaritate și responsabilitate. 

 

Pentru Partidul Nostru, Cetățeanul Român este centrul preocupărilor noastre, este Alpha și Omega acțiunii noastre publice și politice, este elementul care conferă echilibru, justețe, pragmatism și sens existenței noastre că partid. 
   
Partidul Nostru este un partid de centru. Unde "€œcentrul” este Cetățeanul Român. 

 

Misiunea noastră este aceea de a creea o mișcare națională care să schimbe integral actuala clasă politică și să îți pună întreaga energie și competență în serviciul evoluției și bunăstării României. Asumând aceste premise, obiectivele Partidului Nostru sunt următoarele:

 

a. Să menținem, să protejăm și să apărăm independența, suveranitatea și integritatea teritorială a României; 
  
b. Să păstrăm libertatea și să aducem bunăstare românilor, printr-o guvernare reprezentativă și democratică; 
  
c.  Să susținem o economie puternică, care să creeze locuri de muncă, o viață mai bună pentru fiecare, și să dea o șansa fiecărui român să își atingă potențialul maxim; 
  
d. Să construim o societate deschisă și justă, care să încurajeze efortul individual și responsabilitatea familială, asigurând sprijinul guvernamental și comunitar pentru cei cu care soartă a fost vitregă; 
  
e. Să stimulăm apariția și consolidarea unei societăți bazate pe merit, cu șanse echitabile pentru fiecare în toate domeniile, cu sprijin activ pentru cei care încep de jos și motivații pentru succes în fiecare etapă a vieții; 
  
f. Să promovăm o societate a respectului reciproc - unde a fi cetățean înseamnă atât drepturi cât și obligații - stimulând un simț al responsabilității colective și al acțiunii sociale conjugate; 
  
g. Să recunoaștem și să respectăm diversitatea, etnică, religioasă, culturală, lăsând oameni din medii diferite să conviețuiască armonios și să aprofundeze identitatea națională și devotamentul pentru România; 
  
h. Să-i reprezentăm și să-i servim pe toți românii cu răspundere și solicitudine, atenți la nevoile imediate, concentrați pe provocările și oportunitățile pe termen lung și angajați să-i guvernăm cu integritate și cinste; 
  
i. Să educăm copiii și ținerii României pentru a-și putea atinge și folosi potențialul lor deplin, în slujbă României, motivându-i să studieze și să rămână să lucreze în țara noastră; 
  
j. Să readucem echilibrul între puterile statului, eliminând prin sancțiuni drastice disfuncționalitățile de sistem care ar putea acordă prevalență Executivului, Legislativului sau Judiciarului în țara noastră; 
  
k. Să recâștigăm respectul statelor vecine și aliate, al partenerilor europeni și euro-atlantici, că o națiune mândră și demnă, să fim un model de urmat pentru orice democrație de pe Terra. 

 

 

 

Valori

 

 

Valorile Partidului Nostru trebuie să rămână constante și definitorii. Suntem convinși că ideile care stau la bază construcției noastre politice ne vor ajută să guvernăm și să transformăm România într-un miracol al Europei secolului XXI, folosind potențialul și calitățile latente ale poporului român. 
  
Partidul Nostru dorește să construiască o societate echitabilă și justă, unde beneficiile progresului să fie resimțite de fiecare cetățean. Vom luptă pentru spargerea monopolului oligarhic asupra banului public, asupra proiectelor majore ale acestei țări și asupra instituțiilor statului român. 
    
Înțelegând corect misiunea noastră și urmărind scopuri naționale generoase, ne vom bază în efortul de transformare a societății românești pe valorile esențiale ale Partidului Nostru: 
    
  

Meritul 

Stă la bază oricărui sistem social care oferă cetățenilor șanse egale de a progresa. Oferă șansa fiecărei contribuții personale să fie recunoscută și apreciată așa cum se cuvine. 
    

Empatia 

Ne ajută să ne punem în locul oricărui cetățean al României, înțelegându-i nevoile și ambițiile. Astfel îi putem fi alături când este îngrijorat sau preocupat, îi putem stimula speranțele și visele atunci când este optimist.  

 

Cinstea 

Este vitală în societatea românească a acestor ani tulburi. Ne ajută să rămânem curați, incoruptibili, transparenți și să  dăm exemple de integritate în exercitarea funcției publice.

 

Independența
Fiecare doarme cum își așterne. Fiecare cetățean trebuie să se mobilizeze pentru a se ridica, odată cu țara. Partidul Nostru va utiliza toate resursele pozitive pentru a stimula creșterea organică și echilibrată a țării noastre. Vom evită să dăm naștere însă, prin acțiunile noastre, acelui sindrom nefast de dependența pe care un stat social îl generează adeseori. Nu lăsăm în mod deliberat pe nimeni în urmă, însă nici nu ridicăm din mizerie pe cel care nu vrea să se ridice. 

 

 

Atribute

 

Partidul Nostru în ansamblu - și prin fiecare fiecare membru în parte - urmărește în mod constant să fie:   
  
Creativ 
Trăim într-un secol al interconectării, al vitezei de reacție rapidă, al adaptabilității și al folosirii resurselor a€œsoft” mai degrabă decât ale celor a€œhard”. Suntem un popor creativ însă creativitatea noastră nu este concentrată astăzi înspre progres, ci înspre improvizație. Fiecare membru al PN și partidul în ansamblu asumă efortul de îndreptare a acestei calități native a romanului pentru a sluji evoluția și dezvoltarea.  
  
De încredere 
Spunem ceea ce vom face și facem ceea ce spunem. Îndeplinirea promisiunilor noastre trebuie să readucă încrederea cetățenilor în oamenii politici și publici. Totodată acest atribut al nostru are menirea să consolideze  încrederea oamenilor în competențele și abilitățile noastre de a duce lucrurile până la capăt, cu succes. 
  
Dinamic 
Nu suntem prinși niciodată pe picior greșit. Ritmul în care lumea se mișcă ne stimulează să răspundem cu inteligență și promptitudine fiecărei schimbări a peisajului național. regional, sau internațional. Reacția rapidă și promptitudinea deciziei ne așează mereu pe vălul evoluției, în beneficiul națiunii române. 
  
Perseverent 
Abilitatea de a persevera în ciudă greutăților, a riscului personal sau a posibilității unui eșec, înseamnă că putem supraviețui unor timpuri grele, pentru a-i ajută pe români. 
  
Pragmatic 
Nu suntem captivi nici unei ideologii. Avem Cetățeanul român în centrul preocupărilor noastre. Menținem o abordare flexibilă în a genera soluții novatoare pentru problemele cu care el se confruntă, rămânând în același timp fideli valorilor noastre. Doar abordând astfel problemele putem avea succes. 
  
Unit 
Între valorile esențiale ale Partidului Nostru regăsim sentimentul puternic de unitate, loialitate și disciplină. Această înseamnă că, deși suntem individualități puternice,  care ar putea avea vederi, idei sau opinii diferite, rămânem împreună pentru a munci că unul, eficient. 
  
Vizionar 
Operăm cu un orizont de timp foarte larg. Nici o problemă nu este prea îndepărtată pentru simplul motiv că efectele ei ar putea fi vizibile doar în viitor. Putem anticipa, pentru a ne ghida adepții pe cel mai bun drum înainte.